Romanul La capatul lumii si in tara aspra a minunilor ne prezinta doua lumi diferite, doua spatii temporale, povestirile misterioase a doi naratori, care se doresc doua incercari ale disecarii propriilor identitati. Watashi, naratorul tarii aspre a minunilor, porneste intr-o calatorie de sondare a propriilor amintiri, asemenea lui Proust, coridorul cel lung pe care protagonistul face primii pasi simbolizand incapacitatea individului de a-si cunoaste sinuozitatile sufletului. Lumea in care traieste Watashi este dominata de cuvinte si sunete, pe cand cea a lui Boku (naratorul din capatul lumii), de imagini si cantece, decorul fiind redat de un oras ingradit, asemenea oraselor medievale. Cand soseste in oras, paznicul de la poarta de intrare (care isi petrece aproape tot timpul ascutand cutite) ii cere lui Boku sa-si taie umbra, subliniind ca in astfel de locuri nu va mai avea nevoie de ea. Pierderea umbrei semnalizeaza inceputul pierderii propriei identitati. Pendularea protagonistului intre doua lumi – una reala, gata sa moara, iar cealalta eterna, dar si goala de sentimente – ne face sa intelegem ca alegerea finala a lui Boku nu poate fi deschisa decat artistului care se afla undeva la granita dintre cele doua.